retete ceai raceala iarna frigCum majoritatea dintre noi ajungem zilele astea pe afara, vrem nu vrem, m-am gandit ca n-ar strica sa ne incalzim cu un ceai. Sau, in caz ca tusea sau raceala ne dau deja de furca, sa avem cu ce riposta. Asa ca am facut o lista cu 5 retete de ceaiuri care au efecte benefice pe timp de iarna, mai ales daca sunt baute calde.

1. Ceai cu soc, tei si lamaie
Este o reteta foarte draga mie, pe care am invatat-o de la bunica. Gustul este foarte bun, iar pentru efectele anti-raceala pot depune personal marturie.
Pentru o cana de ceai ai nevoie de 3-4 flori de tei sau un pliculet (insa ceaiul iese mult mai aromat in primul caz) si floare de soc – cam cat ai lua in varful degetelor. Se pune apa fiarta peste tei si soc. Se lasa la infuzat cam 10 minute, acoperit. Ceaiul se strecoara, se mai lasa putin la racit, se adauga suc proaspat de lamaie si miere dupa gust.

2. Ceaiul cu mirodenii. In acest caz avem de-a face cu un proces ceva mai laborios. Ai nevoie pentru 4 cani de ceai de:
– 1 litru de apa. E bine sa faci mai mult de o cana pentru ca mirodeniile au arome foarte puternice.
– 2-3 pliculete de ceai negru sau verde (ideal este un Darjeeling light, sau ce preferi)
– Miere (ca sa nu fie zahar)
– Lapte
– Mirodenii, cate putin din fiecare: cardamom, ghimbir, scortisoara, vanilie, cuisoare, boabe de piper negru, anason si nucsoara. Daca sari peste una, nu-i bai.
Iata cum se face:
Se da apa in  clocot. Se ia de pe foc si se lasa 5 minute. Se pun pliculetele de ceai negru/verde si se lasa la infuzat, dar nu mai mult de 3 minute. Se scot si se adauga mirodeniile, care se lasa vreo 15 minute, apoi se strecoara tot. In acest timp, recipientul cu elixir trebuie acoperit.
La final, dupa ce se mai raceste, adaugi miere, dupa gust, plus lapte dulce. Laptele e providential pentru a mai “taia” din iuteala ceaiului. Mai ales la primele incercari  e posibil sa exagerezi cu ghimbirul sau piperul si limba va simti pedeapsa.

3. Ceai antitusiv din salvie, lamaie si cimbru.
Trebuie sa recunosti ca suna cam ciudat combinatia asta. Ai banui ca mai degraba avem de-a face cu o reteta de marinata.
Ei bine, nu. Chiar poti face ceai cu ele, e o reteta celebra. Iata ce si cum: iei o lingura de coaja de lamaie razuita, o lingurita de salvie si o jumatate de lingurita de cimbru. Salvia se foloseste uscata, iar cimbrul poate fi uscat sau proaspat. Torni apa fiarta peste ele, acoperi si lasi 15 minute. Strecori, lasi putin la racit si adaugi sucul unei jumatati de lamai si miere dupa gust, ideal nu mai mult de o lingura. E indicat sa bei doua-trei cani zilnic ca sa dea tusea inapoi. Atentie la coaja de lamaie, daca nu este organica risca sa faca mai mult rau decat bine.

4. Ceai fierbinte de grepfruit rosu

Se storc doua grepfruituri cu miez rosu/roz, cat sa umplem doua cani. Sucul se toarna intr-un vas metalic pe care sa-l putem incalzi. Mai completam cu o cana de apa si un betisor de scortisoara. La toata aceasta minunatie mai punem un varf de lingura de fructe de padure uscate ( sau un pliculet de ceai din fructe de padure). Punem pe foc mare, dam in clocot, apoi luam si strecuram. Lasam putin sa se raceasca si indulcim cu 2-4 linguri de miere. E placut sa adaugi atunci cand il bei o felie de grepfruit sau chiar de lamaie.

5. Ceai de musetel. In cele din urma, trebuie sa dam Cezarului ce-i al lui.  Desi, mai degraba, avem de-a face cu o adevarata Cenusareasa, cel putin la romani. Poate din cauza ca se gaseste pe toate drumurile si este foarte ieftin, musetelul este adesea ignorat. Insa, in combinatie cu un adaos de miere si lamaie-dupa infuzare- avem de-a face cu un gust deosebit de bun, parfumat si  eficient in prevenirea racelilor sau a gripei in sezonul rece.

Daca mai stii alte retete de potiuni magice bune la infruntat frigul si moralul scazut, adauga-le la comentarii. Daca nu, ne multumim si cu un share sau like 😉 .

Pe curand!

  1. Un cititor amabil ne-a trimis urmatoarea reteta de ceai pentru iarna. Ii multumim si pe aceasta cale.
    “Ceai strabun verificat !
    Mi-a placut articolul si doresc sa va impartasesc la randul meu ceaiul strabun verificat de cateva zeci de generatii!
    Coada soricelului+ patlagina+petale de galbenele + macese=cate o punga mare de hartie din fiecare, uscate si tocate ! Oameni buni, pe langa ieftinatate( le culegeti voi in drumetii si cultivati galbenelele ca flori de curte sau ghiveci pe balcon) au efecte spectaculoase pentru copii si batrani iarna! Niciodata raciti, niciodata nefericiti! Multa sanatate si belsug, va urez!”

    1. Daca toata lumea ar fi la fel de incantata de ceaiul verde, cu siguranta am fi cu totii mult mai sanatosi. Eu apreciez la fel de mult ceaiul alb si Pu’erh-ul.

  2. Ceaiul copilariei mele: menta, tei si sunatoare indulcit cu miere. Nu gaseam lamaie decat de sarbatori. Acum combin ceai verde, fie cu seminte de fenicul, fie cu cardamon. Am invatat sa nu mai indulcesc ceaiul, iar lamaie adaug doar daca simt ca imi da tarcoale o raceala.

Leave a Reply to corneliu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *